Cred ca toata lumea s-a maturizat mai repede decat mine.
Intotdeuna am crezut ca viata are si o parte roz, dar incetul cu incetul sperantele mele se sting incet. Intodeauna i-am avut pe buncii mei ca un exemplu in viata pentru ca nu i-am vazut niciodata certandu-se si am crezut ca toata viata lor s-au inteles foarte bine si au avut o viata linistita. Dar n-a fost asa, bunica-mea a vrut sa plece de acasa la un moment dat din cauza disputelor cu bunica-miu. Sincer n-am cunoscut pe nimeni care sa aiba o viata de familie linistita si ok. Si nu zic de micile certuri care mi se par ok ci de certurile alea cand te gandesti serios sa te muti altundeva. Majoritatea celor care au reprezentat un model pentru mine au dovedit ca au si o fata mai putin buna. E ca si cum ar fi murit toti eroii mei...atunci ce se intampla? Cine mai salveaza povestea?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
mie mi se pare mai deprimant atunci cand ramai langa un om doar dintr-un simt tampit al datoriei, sau din frica de necunoscut, sau din frica de singuratate. macar chestiile astea s-ar putea impiedica, pacat ca factura umana nu e indeajuns de puternica sa le si impiedice
Lsa. ma, ca fac cu Sid pariul si rezolvam problema :D
Trimiteți un comentariu