de ce?

Ajung acasa cu o pofta groaznica de fructe. Vad o punga de Cora cu ceva rotund si portocaliu inauntru. Deja vedeam niste piersici zemoase si gustoare. Ma duc cu ochii iesiti din orbite si sclipitori spre punga si o deschid: surpiza! era ceapa!Damn! Dar sub punga asta mai vad o punga asta trebuie sa aiba piersici! Se vede ceva portocaliu prin plasa si totusi TOT ceapa!La naiba! Hmm...mai e o punga sub punga asta! Deja speranta are o ultima licarire. Nu se poate sa fie atat de rau. Aici trebuie sa fie piersici! Duc mana tremuratoare sa deschid punga : ceapa!
De ce Dumnezeu tin ai mei ceapa in 3 pungi???

Harsh!Ce-mi mai plac stirile!

Au fost plecati ai mei o saptamana la tara. In ziua venirii lor am fost la bunici. Se uitau la TV ls Stiri. Prima stire: o familie a murit intr-un accident rutier, stirea se numea "carnagiu pe strada E..". Buncii mei s-au panicat instant si au vbit numai despre asta 10 min fiindca si ai mei veneau cu masina.
Stiind ca o sa stau acasa singura am dat petrecere bineinteles. Fix cum au plecat am si chemat lumea. A venit Mishu cu narghileaua si i-a fost lene sa o ia asa ca a ramas la mine. Au venit ai mei si le-am spus ca am dat petrecere. Vine tata la mine si ma intreaba "si ati fumat narghilea?" si eu foarte senina "da" si tata "si ati pus droguri?" faza la care am ramas masca. Intr-un fel m-a busit rasul in altfel am ramas socata de ce poate sa gandeasca tata. E clar ca se uita la prea multe stiri! Si daca fumam droguri nu cred ca le spuneam sau ascundeam naibii narghileaua atat de bine sa n-o mai gaseasca nimeni.
La masa ma intreaba daca la o bere cei din organizatie nu vorbesc de politica. I-am explicat ca vorbim despre invatamant si n-avem treaba cu politica, dar tot m-a mai intrebat de 3 ori. Pana la urma cred ca a inteles. In venea sa-i zic ca vorbim mai mult de sex si de invatamant, dar mi-e ca daca ii zic de sex ma intreaba ce orgii am facut pe acasa!
Sper sa nu ajung o mama senila si sa pun intrebari idioate!Sau tata senil ca mi s-a zis k sunt un baiat de treaba! :))

despre ecologizare

Am dezbatut cu Vali din Ecotur daca ecologizarile ar trebui mediatizate sau nu. Multi dintre cei care fac ecologizari nu vor sa fie remarcati. Fac chestia asta pentru ca le face placere (e minunat sentimentul cand vezi drumurile, copacii, iarba, florile, apa.. totul curate). Totusi apare imediat frustrarea cand stii ca a doua zi vor veni oamenii si vor arunca ambalajele si sticlele fara cea mai mica mustrare de constiinta si ii va durea in cot ca cineva si-a rupt spatele sa care gunoiul de acolo. Daca e mediatizat unii vor zice "ha! ce handicapati sa stanga gunoiul!" sau "lasa ma, ca ii plateste pentru asta!"(va zic eu k in putine cazuri sunt remunerati), "putem sa aruncam caci oricum va veni cineva sa ia gunoiul". Eu sper sa existe si reactii de genul "hai sa-i respectam pe oamenii astia si sa nu mai aruncam pe jos". Mi se pare atat de usor sa aiba fiecare o punga de gunoi (mai ales cand merge la munte). De cateva luni ma tot gandesc cum pot fi oamenii educati si singurele solutii ar fi 1. amenzile, numai k pe munte sunt cam greu de dat, 2. existenta unor cosuri de gunoi pe rutele cele mai cunoscute, dar ar trebui destul de multi bani implicati. Exista programe de educare a copiilor, dar cu adultii ce facem?

back

N-am mai intrat pe blog de cand am scris ultimul mesaj cu Hormon vs neuron si nu mai avem de gand sa scriu nimic pe blog.
Motivatia: la o intalnire cu mai multi oameni din organizatiile din Bucuresti, Traian un om pe care il respect enorm si mi se pare unul dintre cei mai tari oameni pe care i-am intalnit imi zice "Iribiri ti-am citit blogul". In contextul in care nu vorbisem prea mult cu el, il stiam de la Next Junior de la Belis. M-am simti cam prost, recunosc :), ca si cum toata lumea stie ceva ascuns de-al meu. Am avut senzatia ca stau dezbracata in fata tuturor desi aveam haine pe mine. Eram perfect constienta ca eu l-am postat pe net, nu altcineva. Atunci m-am gandit ca n-o sa mai scriu niciodata nimic pe net despre ce gandeste neuronul meu, ca macar sa par fata cuminte. Sincer ma asteptam sa-l citeasca 2 colegi de liceu si atat.

Intre timp mi-a mai spus lumea ca mi-a citit blogul. Cred ca m-am obisnuit. Asta sunt eu. Trebuie sa recunoasc ca Alexandra m-a convins sa scriu in continuare.Fiecare cu frustrarile lui. Frustrarile nu ma definesc pe mine, eu le definesc pe ele! :D